“Aa, te deranjeaza?”

“Pe mine nu, dar oamenii din statie se holbeaza la tine.”

“ HAHAHA! VA PLACE RASUL MEU?”

Oo

“ MACAR ZAMBITI ACUM! ^^ “

“ Esti senila.”

“ Stiaam. Mai ai Skittles?!”

]]> http://wackyalien.wordpress.com/2009/11/13/colored-smile/feed/ 0 wackyalien http://wackyalien.wordpress.com/2009/11/12/plumb/ http://wackyalien.wordpress.com/2009/11/12/plumb/#comments Thu, 12 Nov 2009 21:06:02 +0000 wackyalien http://wackyalien.wordpress.com/?p=14 ]]> Norii noptii acopera tot ce e mai frumos pe cer. Luna este invelita de o plapuma a intunericului, doar conturul i se mai observa… Stelele nu se vad deloc, fiind aspirate parca pentru totdeauna in intunericul universului. Se pare ca in ultima vreme norii nu se mai opresc din plans, picaturile grele, ca de plumb cad lenese pe pamant, risipindu-se in mii de alte picaturi. Se pare ca s-a strans prea mult dor in inima norilor. Norii dispar.

Cu ochii atintiti spre luna perfect rotunda, Eva viseaza, ii este dor. Asteapta pe acoperisul blocului, mai aproape de-al ei cer. Nici ploaia n-a speriat-o, nici vantul, nimic nu o chinuie mai mult decat amintirile. Si totusi, este un copil, care asteapta, care a prins radacini chiar si in blocurile de beton, fiind sustinuta de tot Universul.

De multe ori Luna i-a zis Evei ca El nu se va mai intoarce, stelele n-au mai lasat-o sa citeasca in ele. Dar ea astepta., nu purta pica nimanui, El o va gasi tot acolo… Creierul se lasa “orbit” de mrejele inimii, de parca o ceata densa s-ar fi lasat in jurul lui.

Amintiri. Cenusa neagra din sufletul Evei indica prezenta in trecut al unui foc, focul iubirii, care a ars totul in calea lui… Iar ea… ea are nevoie de speranta.

Norii negri din inima ei devin tot mai grei. Lacrimi. Iarasi? Lacrimile cad, fiind atrase de gravitatia Pamantului. Pamantul. Da, el este inecat de lacrimile miliardelor de oameni. Pamantul cu Luna lui, Stelele lui, Cerul lui, Durerea lui.

Totusi Eva sta sus, acolo unde prima daca am admirat cerul cu El.

Se aud pasi, fata tresare. In lumina Lunii apare o figura… atat de cunoscuta si totusi atat de straina. A venit. Eva a incremenit, sau poate frigul era de vina. Voia sa alerge in bratele-i atat de asteptate, dar nu a putut. S-a apropiat de fata, nu a spus nimic, si totusi, gesturile lui faceau mai mult ca o mie de cuvinte.

Eva isi simtea lacrimile reci pe fata in vantul noptii. Liniste. Inima fetei batea cu putere in piept, asteptand raspunsuri, dar nu, nu acum… Acum are nevoie de acea evadare mult asteptata.

Blocuri gri. Caldura…